Vă reamintim, miercuri, 21 februarie, echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara a efectuat o misiune de cercetare, pentru o zonă de teren care prezintă radioactivitate crescută.
Potrivit ISU Timiș, materialul radioactiv se afla în curtea Laboratorului de Igienă a Radiațiilor de pe strada Victor Babeș din Timișoara. Laboratorul aparține Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș.
„Investigațiile sunt încă în desfășurare iar zona este securizată. Nu există riscuri pentru vecinătăți și implicit pentru populație”, declară cei de la DSP Timiș.
Și cei de la IPJ Timiș au transmis că polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară cercetări in rem pentru infracțiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau al altor materii.
Astfel, spun polițiștii, au fost prelevate probe din zona contaminată în vederea efectuării unei expertize, cercetările în dosarul penal fiind efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
„Zona rămâne securizată și perimetrul asigurat. Urmează să se realizeze decontaminarea de specialitate”, adaugă reprezentanții IPJ Timiș.
Pe aceeași temă:
Material radioactiv în curtea unui laborator din Timișoara. Echipajul CBRN a delimitat zona
Citiți principiile noastre de moderare aici!