La verificări au participat polițiști și jandarmi. Ei au descins în zonele aglomerate, societățile comerciale, dar și mijloacele de transport persoane. Au aplicat sute de amenzi pentru cei care nu au purtat mască sau nu au respectat interdicțiile de deplasare.
„La activităţi au participat 265 de forţe de ordine, fiind verificate 73 de societăți comerciale, precum şi 70 de mijloace de transport persoane, dintre care 42 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2500 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 268 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală 72.600 de lei. Dintre acestea, 253 sancțiuni contravenționale în valoare de 69.600 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, precum și 15 sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trimite articolul
XCe aia a mea ? In masina MEA fac ce vreau , NU port masca cu familia mea !!! Doar nu o sa imi dea amenda gunoaiele !
Unde e partidul AUR de ce nu protesteaza ?