Polițiștii timișeni din tot județul se vor opri din activitate, marți, la ora 14.55. Oamenii legii vor porni sirenele autospecialelor, inclusiv în fața sediului IPJ Timiș, și vor păstra un moment de reculegere în memoria colegului lor Cristian Amariei.
„Având în vedere comemorarea unui an de la decesul eroului nostru Cristian Amariei, la ora 14:55, toate echipajele de poliție aflate în dispozitiv vor pune în funcțiune , timp de 1 minut, semnalele acustice si luminoase.In fata la I.P.J vor fi 3 autospeciale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Tragedia s-a petrecut în 2 iunie 2019, la intrare în Izvin, acolo unde polițistul, din Recaș, a mers, împreună cu alți trei colegi, să rețină un suspect condamnat la închisoare cu executare. Bărbatul, Ionel Marcel Lepa, din Lugoj, era căutat după ce a fost condamnat cu executare pentru tâlhărie. Cristian Amariei, împreună cu un coleg din Recaș, au asigurat perimetrul casei cu două fronturi stradale, iar doi polițiști de la compartimentul de urmăriți al Serviciului de Investigații Criminale au încercat să îl rețină pe Lepa. Individul era însă înarmat și a reușit să sară pe geamul casei, în zona asigurată de Cristian Amariei. L-a împușcat mortal pe omul legii, iar apoi a fugit și a reușit să scape.
A fost prins de trupele speciale ale poliției în dimineața de 4 iunie, iar apoi s-a sinucis în penitenciar, în 10 iunie.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/cautarile-pentru-prinderea-ucigasului-politistului-se-apropie-de-timisoara-urme-de-sange-gasite-intr-o-casa-din-remetea-mare/2262982
http://www.tion.ro/seful-politiei-romane-despre-operatiunea-in-care-fost-ucis-un-politist-in-timis-actiunea-a-fost-organizata-defectuos/2263138
http://www.tion.ro/peste-350-de-politisti-din-5-judete-si-din-bucuresti-il-cauta-pe-criminalul-politistului-din-timis/2262962
http://www.tion.ro/sindicatul-politistilor-cere-demisia-sefei-mai-politistul-timisean-ucis-avea-pistol-carpati-din-74-infractorul-glock/2263095
http://www.tion.ro/sunet-de-sirene-si-candele-in-fata-sediului-ipj-timis-politistii-timiseni-moment-de-reculegere-pentru-colegul-ucis/2263043
Trimite articolul
XDumnezeu sa-l ierte
Limbaj orwelian: indivizi versus oamenii legii, eroi versus tâlhari când de fapt avem 2 tragedii a doi oameni. Cine a decis că un tâlhar nu mai este o persoană sau cine știe dacă un om așa zis al legii nu este doar o bestie cu chip de om?
Situația a fost destul de simplă: un om încolțit care a tras ca să scape dintr-o situație ce părea fără ieșire și, ca dovadă a disperării sale, s-a și sinucis după 2 zile.
-
Te-ai cacat pe bietul Orwell…cum ati ajuns voi niste neica nimeni sa va credeti destepti e o enigma…Citeste-i cazierul ,,persoanei,, Lepa,si mai vorbim. Si iti doresc o astfel de persoana in relatii intima cu tine.De exemplu la 2 noaptea sa intre peste tine in camera cand dormi.Si mai vedem cum il consideri dupa aia…
…fuking imbecil…-
Îmi cer scuze. Nu știam că erați atât de apropiat cu acea persoană. Condoleanțe sincere!
-
S-a imbunatatit ceva in favoarea lor???
-
Nici vorbă!
Nu vezi că behăie rezistenții că polițiștii au prea multe drepturi și fac “abuzuri” ?
Ok,dar alta varianta de omagiu n-ați găsit decat iar cu vacarm?! După ce că urla sirenele astea oribile zi și noapte tot la 5minute (de zici că suntem în teatre de război),grație unor imbecili din conducerea MAI in frunte cu agramatul Arafat, care nici după 20 de ani în funcție nu a observat că nicio altă țară în UE civilizat nu folosește aceste sirene americane ce produce o poluare fonica insuportabila !
Romania Țara cu cei mai mulți proști in fruntea guvernului.
La americani.s-a petrecut invers ! Pacat ca a fost impuscat un om si politist .