Cadavrul a fost observat duminică de câțiva pescari. Plutea pe râul Bega, în zona Podului Muncii iar oamenii au sunat la 112. Pompierii și polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar trupul neînsuflețit a fost scos din râu. Aparține unui tânăr cu vârsta aproximativă de 25-30 de ani și avea pe el numai un tricou albastru în momentul în care a fost găsit. Nu avea nici un document asupra sa, iar semnalmentele nu corespund cu ale nici uneia dintre persoanele date dispărute în județul Timiș.
Polițiștii timișeni fac acum apel la cetățeni pentru a-l identifica pe tânăr.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea identificării unui bărbat, găsit decedat pe raza municipiului Timișoara, județul Timiș. La data de 19 iulie a.c., un bărbat de aproximativ 25 – 30 de ani a fost găsit decedat pe canalul Bega în zona Iosefin. Semnalmente: înălțime 1.75 m, aproximativ 70 kg. Bărbatul purta tricou de culoare albastru”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii îi roagă pe toți cei care ar putea avea informații despre identitatea tânărului decedat să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție sau să sune la 112.
Trimite articolul
XPăi cum daca nu publică o schiță măcar, a feței…?!
Vrem poză cu tricoul.
Poză cu cadavrul vrem.Poate-l vede frate-su și-l recunoaște după teneși.
Da chiar asa…cum sa cer ajutorul la identidicare, daca nu nici un indiciu care sa ajute la aceasta. Puneti naibi o schita, tricoul…ceva. penibil
Poate se mai uita politistii la tembelizor sa vada cum se iau amprente… cum se urmaresc camerele video din zona ca sa vada de unde a venit…etc
-
trebuie actionat rapid, stiu din experienta mai ales cu camerele video ce inregistreaza multe din ele ciclics si suprascriu , nu retin imagini decat cu cateva zile in urma in cel mai bun caz.. daca Politia taraganeaza, in caz de Crima evident ca criminalul poate parasi lejer tara intre timp si mai prindel ciar de ai probe…
Probabil politia intreaba daca stie cineva de un barbat recent disparut. Poza sigur nu e ok sa o publice, poate un portret robot.