Având în vedere că în această perioadă bisericile se pot aglomera, iar oamenii vor utiliza multe lumânări aprinse, riscul de producere a unui incendiu crește. Astfel, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Timiș desfășoară activități de informare preventivă în lăcașurile de cult din tot județul.
Specialiștii de la ISU recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor și mănăstirilor să se facă astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.
- Evitarea desfășurării slujbelor religioase în obiective aflate în curs de restaurare ori renovare și interzicerea desfășurării lor în locuri unde sunt amplasate schele.
- Preoții să intruiască participanții la slujbele religioase asupra necesității păstrării calmului și evacuării în ordine a lăcașului de cult, în situația producerii unui incendiu.
Concomitent acestei activități, specialiștii de la ISU Timiș au distribuit broșuri ale campaniilor naționale aflate în derulare, care conțin informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență.
Trimite articolul
XDa’ dumnezeu ce pazeste?