Acțiunea s-a desfășurat vineri, 16 iunie, între orele 8 și 12, la Făget. Au participat polițiștii Orașului Făget și cei ai Secției 10 Poliție Rurală Făget, împreună cu jandarmi, lucrători din cadrul I.T.M. Timiș și ai Gărzii Forestiere Timiș, precum și reprezentanți ai Registrului Auto Român.
În total, oamenii legii au legitimat 251 de persoane și au controlat 189 de autovehicule. De asemenea, au făcut 34 de testări cu aparatul etilotest.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.055 de lei, echivalentul a aproape 5.000 de euro.
„Dintre acestea, 74 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002R, pentru nerespectarea normelor rutiere.
Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 3 mc de material lemnos (cherestea rășinoasă).
Polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării 4 permise de conducere, dintre care unul pentru neacordare prioritate vehiculelor care aveau acest drept, unul pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire și două pentru alte abateri”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În plus, au fost verificate șase firme și magazine, inspectorii ITM lăsând șase invitații pentru verificări suplimentare.
Polițiștii au controlat două agenții de pază, nefiind constatate nereguli.
„Activitățile de verificare vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale”, precizează cei de la IPJ Timiș.
Trimite articolul
XSi a scazut numarul de accidente?
-
sa scada fața de ce? fața de situatia in care nu s-ar face astfel de actiuni? Da, desigur. Dar nu politia e responsabila in democratie de educatie, stii? Partea cu ITM-ul si cu paza ai citit-o? adica macar sa citesti si subtitlul daca nu tot articolul, altfel, sa reactionezi din frustrare la titluri e fff. usor. Vezi, de-aia prind sloganurile si lozincile, se adreseaza frustrarilor. si de aia avem nu democratie ci:
#🤪