Polițiștii și jandarmii au acționat în tot orașul, de sâmbătă seară de la ora 18 și până duminică dimineață în jurul orei 1. Au legitimat 210 persoane, au verificat 110 societăți comerciale și au controlat 90 de autoturisme.
„Polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.355 de lei, dintre care 16 sancţiuni, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 4.900 de lei şi 7 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 4.205 lei.
De asemenea, 47 de sancţiuni, în valoare de 18.250 de lei, au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 30 de sancţiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie şi 17 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie”, transmit polițiștii timișeni.
Trimite articolul
X47? atat? WOW. si cica lumea nu respecta regulile. o adunatura de mancatori de rahat aia care o tot tin cu regulile astea inutile.
Minciuna verde!
Scopul restrictiilor este reducerea consumului de curent electric. Altfel riscam un “blackout”, adica o pana de curent la nivel national sau european. Ziua scade si panourile solare produc tot mai putina energie iar consumul creste.
Un Tesla cu baterie de 100kwh consuma cam cat cinci gospodarii medii iar numarul masinilor electrice creste. Autobuze, vapoarase, biciclete, trotinete..
5Gul consuma de sute de ori mai multa energie electrica decat tehnologiile anterioare. “Minerii” de la Bitcoin consuma mai multa energie electrica decat o tara ca si Argentina.
Restrictiile o sa ramana ani de zile iar mallurile, cluburile si cam tot ce a mai intrat acum pe lista restrictionarilor o sa dispara.
Minciuna verde, ecologista, cu masinute electrice, cu solare, fara atom si carbuni nu tine. Chiar si in tarile cu mult soare panourile solare nu fac fata consumulu tot mai ridicat de energie electrica. Si nici liniile de transport. Exemplu Australia care a fost tot timpul in Lockdown. Israelul. Libanul, unde a cazut curentul in toata tara, de mai multe saptamani.
Vaccinarea fortata.
BioNtech = Technologie Biologica + certificat verde = product biotehnologic care produce energie verde, regenerativa!!! BioNtech si alti producatori de vaccinuri Covid19 incaseaza bani pe ceritficate verzi, de emisii, o afacere de miliarde.
Pentru fiecare vaccinat ei incaseaza, este productul lor un fel de producator de curent electric.
Vaccinul Covid19 contine grafena, metale si cine stie ce. Grafitul se foloseste si la productia de acumulatori, de baterii, ca electrod positiv, asta este rolul grafenului si in vaccin: vaccinati au devenit un fel de acumulatori, de baterii, care ca capteaza energia electrica care vagabondeaza prin aer si o folosesc la incarcarea inductiva a celularului, fara sa stie ei.
In curand o sa apara si celulare care se incarca direct cu energia din corp si posibil ca ei sa fie folositi si ca iluminatori publici. O sa apara folie cu LEDuri pe care ei o sa o lipeasca pe piele si o sa lumineze si ei o sa fie tari mandrii si fericiti ca fac lumina, ca si licuricii.
Bill Gates a anuntat ca vrea sa intunece pamantul cu scopul de a reduce incalzirea climatica. Asta inseamna ca solarele o sa produca si mai putina energie.
Astia distrug tot!! Inclusiv populatia, europeana, care o sa fie inlocuita apoi de asiatici si africani care o sa munceasca pe bani putini si fara pretentii la concernele care demult au fost acaparate de evrei, arabi si chinezi.
Europa o sa devina un fel de lagar de munca fortata unde o sa se produca bunuri si bani pentru altii iar la evreii si la arabi o sa fie raiul pe pamant, fara poluare, fara oameni saraci, ca aia o fie toti omorati sau transmutati in Europa, iar rasa alba o sa dispara!!! Si crestinismul la fel.
Se stie ca jidanii cei iluminati conduc lumea, din umbra, daca o sa cautati o sa vedeti ca toti liderii europeni au radacini jidanesti, ca e Mario, Pamela, Angela, Markus sau Vladimir,.. toti, dar ei vor sa iasa din umbra sa conduca pe fata, pentru ca lor le place sa stea la coltul strazi, cu haine lungi si cu cartea in mana si sa le zica lumea: RABI!
-
Nu stiu daca esti ironic..sau daca chiar vorbesti serios…oricum ai o minte bogata :))
-
Si mie mi-au placut Matrix si documentarele despre Nikola Tesla
Bravo…deci beat puteam sa umblu cu masina….imi pare rau ca nu am stiut…