Astfel, în data de 25/26 iunie 2022, în intervalul orar 20:00-6:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, împreună cu jandarmii au acționat în zona festivalurilor DubCamp România 2022 și Eco-Friendly Experience pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, fiind executate măsuri specifice în vederea prevenirii activităților infracționale, precum și creșterii vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.
Polițiștii au controlat 255 de autovehicule și au legitimat 308 persoane.
„În urma activităților efectuate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, în valoare de 9.849 de lei. Au fost constatate patru infracțiuni (una pentru „conducere sub influența alcoolului”, două pentru „conducere sub influența substanțelor psihoactive” și una pentru „deținerea de substanțe interzise”)”, au transmis cei de la IPJ Timiș.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere pentru conducere sub influența alcoolului și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
Festivalul DubCamp continuă și astăzi, iar oamenii legii îi sfătuiesc pe participanți să fie responsabili și maturi.
„Recomandăm tuturor participanților să fie responsabili, să dea dovadă de maturitate în luarea deciziilor, iar pe primul loc să pună doar distracția.
Scopul nostru îl reprezintă responsabilizarea tinerilor și determinarea acestora să conștientizeze cu adevărat pericolul”, au mai transmis cei de la IPJ Timiș.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!