Acțiunea s-a desfășurat miercuri, între 8-14, în tot orașul Recaș. Polițiștii, jandarmii, dar și cei de la ITM, DSP și Garda de Mediu au desfășurat controale atât la societățile comerciale cât și în trafic și pe străzi. De asemenea, la activități au participat și polițiștii de la Serviciul Rutier și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
„Au fost verificate 12 societăți comerciale, legitimate 134 de persoane, controlate 83 de autovehicule și reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.625 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002 R.
De asemenea, au fost invitate 4 persoane la sediul I.T.M. Timiș și 3 persoane la sediul D.S.P. Timiș”, transmit polițiștii.
Oamenii legii spun că vor continua să organizeze astfel de acțiuni și în perioada următoare.
Trimite articolul
XMilitia la ciupeala, ca de obicei. Daca ar face actiuni prin Lugoj si satele din jur, ar da amenzi de 1000 de euro intr-o ora, nu in 6 ore.