Polițiștii din Lugoj și de la secțiile de poliție rurală 5, 6 și 7 au desfășurat controalele în toată zona de competență, de sâmbătă seară de la ora 18 până duminică dimineață în jurul orei 2.
În tot acest timp au instituit 46 de filtre și au desfășurat verificări atât în trafic cât și la agenții de pază și la societățile comerciale.
„Au fost organizate 46 de filtre rutiere, în cadrul cărora au fost oprite și controlate 512 autovehicule și legitimate 748 de persoane, fiind efectuate 154 de testări cu aparatul etilotest.
Polițiștii au verificat 34 de societăți comerciale și au controlat 42 de agenți de pază.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de 46.615 lei, dintre care, 128 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002 și 8 sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii 61/1991.
De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni conform Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 4 sancțiuni conform Legii 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Polițiștii au constatat 1 infracțiune la regimul rutier (conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive), au reținut, în vederea suspendării, 8 permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea, oamenii legii au dus la sedii pentru verificări și trei persoane și au controlat și patru deținători de arme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!