Controalele polițiștilor din Jimbolia s-au desfășurat luni, între 15 și 17, pe toată raza orașului. Oamenii legii au verificat două societăți comerciale, au legitimat 78 persoane și au controlat 62 autovehicule. De asemenea, au făcut și 10 testări cu etilotestul.
„În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.695 de lei. Dintre acestea, 16 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002R , pentru nerespectarea normelor rutiere. Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare. De asemenea au fost verificați 6 deținători de arme, nefiind constatate nereguli”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii spun că vor continua să desfășoare astfel de controale și în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!