Verificările polițiștilor s-au desfășurat joi, între 18 și 21, în mai multe locații din Timișoara. Oamenii legii au instituit filtre și i-au tras pe dreapta pe motocicliștii și bicicliștii aflați în trafic. La acțiune au participat polițiști de la rutieră, reprezentanți ai Registrului Auto Român (RAR) dar și polițiștii de la cele 5 secții urbane din municipiu.
Controalele au fost făcute pe principalele artere ale orașului, iar oamenii legii au verificat starea tehnică a autovehiculelor, dar și prevenirea accidentelor rutiere.
În total, oamenii legii au legitimat 193 de persoane, au controlat 146 de autoturisme și au făcut testări pentru depistarea șoferilor care circulă sub influența alcoolului și drogurilor.
„În urma activităților efectuate, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.734 de lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R și 3 sancțiuni pentru nerespecatrea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 1.500 de lei.
Au fost efectuate 104 testări cu aparatul etilotest și 70 cu aparatul drugtest”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea, au fost aplicate 6 sancțiuni bicicliștilor și 11 motocicliștilor.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au retras 20 de certificate de înmatriculare ca urmare a defecțiunilor constatate privitoare la starea tehnică a autovehiculelor.
Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere, dintre care unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!