Razie fulger în Piața Iosefin din Timișoara. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au desfășurat, luni după prânz, o razie în incinta Pieței Iosefin, unde au fost depistați doi producători agricoli care comercializau, pe lângă legume și fructe, țigări fără timbru și alcool de contrabandă.
Pe lângă lubeniță, roșii, ardei și alte asemenea produse de sezon, polițiștii locali au găsit 70 de pachete de țigări și 34 de sticle cu alcool fără timbru.
„În cazul celor doi s-a luat măsura sancționării cu amenzi de câte 20.000 de lei fiecare, dispunându-se totodată ridicarea mărfii ilicite în vederea confiscării, conform Legii 227/2015 a Codului Fiscal”, au transmis, luni, reprezentanții Direcției Poliția Locală Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!