Oamenii legii au descins marți în cinci locații din Timiș și una din Arad. Oamenii legii au vizat o rețea formată din cinci persoane cu vârste cuprinse între 31 și 47 de ani care se ocupau cu clonarea cardurilor bancare. Indivizii achiziționau ulterior bunuri de valoare.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant, în aceeași zi, în timp ce încasa sume provenite din tranzacții ilegale.
„În fapt, începând din cursul anului 2019, cei 5 ar fi constituit o grupare infracțională având ca scop săvârșirea de infracțiuni informatice. Trei dintre aceștia, în vârstă de 31, 41 și 47 de ani, ar fi intrat în posesia datelor de identificare a mai multor carduri bancare provenite din Mexic și din unele state europene, pe care le-ar fi folosit în derularea de operațiuni financiare frauduloase, respectiv la achiziționarea unor bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate.
Bărbatul în vârstă de 31 ar fi deținut rolul de lider al grupării, în timp ce alte două persoane, de 41 și 47 de ani, ar fi avut rolul de a identifica și atrage în grupul infracțional diferite persoane, care să fie folosite în achiziționarea a diferite bunuri de valoare, plătite cu respectivele carduri.
Datele de pe cardurile sustrase ar fi fost stocate în memoria mai multor telefoane mobile, ulterior aceste telefoane fiind predate celorlalte persoane, în vederea folosirii lor în achiziția de bunuri”, transmit oamenii legii.
Polițiștii au ridicat în urma perchezițiilor 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7 HDD-uri, 9 cartele telefonice și 15.000 de lei.
Cei cinci suspecți au fost duși la audieri la sediul DIICOT Timișoara, iar trei dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore.
Suspecții sunt cercetați penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Trimite articolul
XNiște derbedei care nu vor sa lucreze !
La sapa cu ei!in folosul comunității!