Duminică, 17 ianuarie, în jurul orei 11:40, pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pe strada 1 Decembrie din Timișoara pentru stingerea unui incendiu la o rulotă.
La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul cuprinsese întreaga rulotă. După mai multe cercetări, pompierii au determinat că este vorba despre o rulotă de locuit, în care se afla și o butelie care a explodat.
Proprietarul rulotei nu se afla in interiorul acesteia, ci în apropiere. Astfel, din fericire, nu a suferit decât arsuri minore la nivelul feței. El a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
La fața locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Cauza probabilă de incendiu este in curs de stabilire.
Trimite articolul
Xmaghernite pline de gunoaie pe domeniul public! Oricum fosta piata isi pierdu utilitatea dupa Revolutie iar bisnitarul cu fieraria de pe colt s-a tot extins in ultimii 20 de ani dar nimeni nu zice nimic. Nu ar strica si un control de la finante vinde mare parte din marfa furata din societati comerciale iar cumparatorul de cele mai multe ori nici nu primeste bon din casa de marcat
-
Vorbesti fara sa stii. Omul e stapaneste domeniul si cumpara cantitati mari, plateste exclusiv prin banca. I-am furnizat multa marfa si nu a solicitat niciodata la negru.
-
Vorbesti tu fara sa vezi realitatea, cu ce drept ocupă tot trotuarul care a disparut sub baraca extinsa pe domeniul public! Probabil singura ta legatura cu comerciantul sunt facturile, inca nu ai ajuns acolo sa vezi tigania de tip talcioc. Cat despre exprimarea ”Omul e stapaneste domeniul…” in mod sigur tastai pe telefon in timp ce erai la volan. Apropo surubelele vandute la .. 10-15 bani bucata sunt de la tine?!
-
-
Alooo ,nea tarod🤣are omul acolo și port tarod pentru creierul tău . Ești informat puțin și prost.
Vorbești degeaba , mult, prost și fără rost .
Înainte de a scrie ceva informează-te mai bine!!!!-
nea Gelu te las pe tine sa cumperi scule de o calitate discutabila. Oricum esti un analfabet functional, citesti dar nu intelegi nimic. Poate si tu esti vreun inspectoras din primarie care inchide ochii la ilegalitatea privind ocuparea domeniului public. La tarabele din talciocuri este ordine comparativ cu bâlciul de acolo. Restul este can-can gelu-port tarod! Grija mare cand sapi sa nu se rupa coada 🙂
-
-
“fosta piata isi pierdu utilitatea”? Alt TIMISOREAN care isi da cu parerea….
-
george daca tu esti venit cu pluta din Palma del Praz atunci taci din gura nu contrazice pe cei care sunt aici de cand exista aceasta piata. Nici inainte de 89 nu era asa de cautata precum pietele din Iosefin sau 700 In Balcescu era un amalgam de negustorasi din periferia orasului iar la sfarsit de saptamana era piata de caini. Chiar si piata dintre blocuri din calea Martirilor era mai aprovizionata decat aceasta piata scumpa si plina de bisnitari
-
de ce nu faci reclamatie la Primaria Timisoara?
-
Reclamațiile pentru gunoaie depozitate pe domeniul public se fac la poliția locală!
Am un prieten bun care sta langa piata. El cu vecinii au facut reclamatii la primarie, inspectia in constructii, protectia consumatorului etc pentru maghernitele alea din piata, care se tot extind. Nimeni nu a facut nimic. Niste bugetari care iau salarii umflate si nu fac absolut nimic!
Sa imi spuna si mie cineva daca a auzit despre institutiile astea ca fac ceva, daca a vazut prin presa vreun caz pe care l-au rezolvat in 2020! Nimic! Noroc ca s-a rezolvat problema cu foc si fara victime!
bine ca mai iau la spital si oameni fara covid
Buna seara. Nu cred ca propietaru este bisnitar . Chiar daca sa extins acolo plateste chirie pe metru patrat catre administratia pietei . Dar nu cred ca asta este problema . Bine ca acel om al strazi care era cazat in acea rulota de catre acel propietar de magazin nu a patit nimic , sau trecatori sau se pute intampla mult mai rau . Am vazut in comentarii mai sus . Ca propietarul este acuzat de bisnita . Nu cred acest lucru am cumparat de acolo si pot spune ca am avut pret mai mic ca la Dedeman . Si chiar am primit bon si chiar are de toate . Cred ca oameni ca ei ar trebui sustinuti . Ei tin economia tarii in carca . . Asa ca va rog frumos nu aruncati cu noroi in cei care fac ceva pt oameni .