La controale au participat polițiștii de la IPJ Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști locali, dar și pompieri, angajați de la ITM, DSV, DSP, ANPC și angajați ai Prefecturii Timiș. Au fost vizate societățile comerciale și zonele aglomerate.
Numai în ultimele 24 de ore autoritățile au verificat aproape 400 de societăți comerciale de pe raza județului Timiș. I-au amendat pe cei care nu au purtat mască de protecție.
„Astfel, cu ocazia activităților desfășurate în data de 15 august, la nivelul județului Timiș au fost verificate 387v societăți comerciale. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat, în total, 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, transmit reprezentanții Prefecturii Timiș.
Autoritățile au primit până acum 112 sesizări prin telverde dintre care dou[ în ultimele 24 de ore. Nici una dintre cele două sesizări recente nu s-a confirmat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!