Miercuri, 31 iulie, polițiștii din Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un bărbat, în vârstă de 45 de ani, pentru că a încălcat un ordin de protecție, dar și pentru ultraj și amenințări.
Cu o zi înainte, în 30 iulie, în jurul orei 22:08, oamenii legii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 46 de ani, că soțul său, împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție, ar fi încălcat măsura impusă. Totodată, acesta a înjurat-o, a dat dovadă de un comportament obscen, iar apoi a amenințat-o cu acte de violență.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în localitatea Gelu fiind identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, ce se afla la o distanță mai mică de 100 de metri de adresa față de care i-a fost interzis să se apropie”, spun cei de la IPJ Timiș.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut 24 de ore sub pentru infracțiunile de încălcarea a ordinului de protecție, amenințare, precum și ultraj contra bunelor moravuri, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!