Vă reamintim, Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara a cerut ajutorul pompierilor. Se teme de un posibil incendiu după toate nenorocirile care s-au întâmplat în pandemie, așa că a cerut o autospecială care să stea măcar o lună în curtea instituției sanitare.
Reprezentanții ISU Timiș au decis să răspundă solicitării celor de la Victor Babeș miercuri după-masă, atunci când au anunțat că au trimis un echipaj de pompieri în curtea spitalului, pentru a asigura intervențiile de acolo. Momentul a fost imortalizat, iar fotografia a fost postată ulterior pe pagina de Facebook a ISU Timiș. Ulterior, postarea a fost ștearsă.
„În urma solicitării primite din partea Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara, ISU Timiș a dispus dislocarea temporară a unei autospeciale de stingere cu echipajul aferent care va asigura intervențiile din curtea spitalului”, anunța, miercuri, purtătorul de cuvânt al pompierilor, sublocotenentul Elena Megherea.
Mașina nu a rămas însă prea mult timp acolo (s-a dovedit ulterior că numai 24 de ore), iar vineri dimineață s-a descoperit că autospeciala a fost înlocuită cu una de teren. Aceasta din urmă a dispărut apoi după scurt timp. De altfel, sursele Tion spuneau încă de vineri că pompierii au decis să meargă din trei în trei ore la spital pentru a verifica instalația electrică.
Intervenția lui Arafat
Reporterii Tion au încercat să contacteze de mai multe ori purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, dar sublocotenentul Elena Megherea nu a răspuns apelurilor și mesajelor pentru lămurirea situației. O explicație indirectă a venit din partea șefului DSU, Raed Arafat, care spunea că nu e de acord ca pompierii să păzească spitalele.
„Nu există! Să păzești spitalele cu mașină de pompieri, nu există. Asta înseamnă să ai câte o mașină la fiecare spital din țară și asta nu se poate. Legea spune că fiecare instituție trebuie să aibă personal propriu de prevenire, să verifice situația energetică. Personal propriu este că ai pe tură 2-3 pompieri care verifică pe partea asta de prevenție. Nu poți să pui o mașină de pompieri să păzească spitalul, asta nu se întâmplă nicăieri în lume. Incendii în spitale au fost și în afară, în alte țări. Asta nu scuză ceea ce s-a întâmplat la noi, dar nici să nu credem că doar la noi se întâmplă”, a declarat la momentul respectiv, pentru DigiFM, secretarul de stat Raed Arafat.
Pompierii timișeni recunosc că au acționat „pompieristic”
La trei zile după ce a anunțat că pompierii vor asigura intervențiile din curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU Timiș a revenit asupra subiectului.
Sublocotenentul Elena Megherea a transmis jurnaliștilor acreditați, oficial, că spitalul se află „la o distanță de 2 km de cea mai apropiată subunitate de pompieri, iar echipajele de pompieri pot asigura un timp de răspuns scăzut”. Mai mult, dislocarea permanentă a autospecialei ar „diminua considerabil capacitatea de intervenție aferentă raionului Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara, care include 17 UAT-uri și o populație de 248.825 de locuitori”.
„Având în vedere că unitatea sanitară se află la o distanţă de 2 km de cea mai apropiată subunitate de pompieri, echipajele de pompieri pot asigura un timp de răspuns scăzut.
Prin dislocarea permanentă a unei autospeciale de stingere din dotarea unității noastre, s-ar diminua considerabil capacitatea de intervenţie aferentă raionului Detaşamentului 1 de Pompieri Timișoara, care include un număr de 17 UAT-uri și o populaţie de 248.825 de locuitori.
De asemenea, având în vedere faptul că în ultima perioadă numărul misiunilor Inspectoratului pentru Siutații de Urgență «BANAT» al județului Timiș este într-o permanentă creștere, determinate în mod special și de situația epidemiologică de la nivelul județului nostru, s-a dispus ca măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la unitatea sanitară să se asigure din subunitate.
ISU Timiș continuă să asigure suport unităților sanitare prin misiuni de recunoaștere zilnice prin care echipajele de pompieri vor efectua instruiri cu personalul medical, recunoașteri și verificări privind securitatea la incendiu, în mod special pe secțiile de terapie intensivă, pentru a preveni producerea unui incendiu”, a declarat, sâmbătă, Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Banat.
Oancea: Orice secundă contează, consumăm la două zile volumul de oxigen consumat înainte în 2 săptămâni
Presiunea pe rețeaua electrică a spitalului este foarte mare, spun cei de la Victor Babeș. Consumul de oxigen a crescut considerabil, iar oamenii sunt obosiți și pot apărea greșeli.
„Noi am cerut, punctual, pentru o perioadă de o lună, maximum o lună și jumătate, să ne trimită un echipaj cu o mașină mai mică. E o presiune extraordinară pe rețeaua electrică, inclusiv pe gazele medicale pe care le folosim, în special oxigenul. Dacă înainte consumam 10.000 mc de oxigen la două săptămâni, acum consumăm același volum de oxigen la două zile. Oamenii, după aproape doi ani, sunt obosiți, pot să apară greșeli, poate să se întâmple oricând ceva. Am considerat că prezența unor cadre specializate care să ne ajute dacă Doamne ferește se întâmplă ceva este benefică”, explică, pentru Tion, directorul Spitalului „Victor Babeș”.
Cristian Oancea spune că și el și colegii lui au rămas siderați de incendiile de la secțiile ATI de la alte spitale din țară, iar ajutorul pompierilor le-ar fi de mare folos, pentru că „fiecare secundă contează”.
Am rămas siderați, au fost colegii noștri de la Balș, Suceava, Constanța, vedem cum rând pe rând colegii noștri din terapie intensivă «pică» rând pe rând. Am zis să fim proactivi. Mașina a stat la noi o zi, după care, din motive pe care eu nu le cunosc, poate domnii de la ISU pot să spună, au considerat că nu ne trebuie permanență. S-a găsit o soluție, vin o dată la trei ore, noi avem și hidranți, avem furtunuri, avem tot sistemul de incendiu, am triplat și numărul de stingătoare, vin să verifice în terapie intensivă, gazele, tablourile, e bună și soluția asta. Noi sperăm că măcar până depășim această concentrare vor veni, acum este încărcătura maximă, să fim ajutați să depășim acest stres de incendiu.
Fiecare secundă contează, noi nu suntem o casă, nu suntem o fabrică, la noi sunt oameni. Și când explodează oxigenul vorbim de secunde care pot să salveze omul. Prezența lor contează pentru oamenii noștri, se simt mai în siguranță, măcar ne focalizăm ultimele resurse pe actul medical. Am pus oameni care să patruleze pe secții, avem asistenți, infirmieri, medici care, pe lângă actul medical, se uită și la prize sau unde ar putea să fie eventuale scurtcircuite” ne-a mai spus directorul Cristian Oancea.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCombustibilul, _COMBUSTIBILUL,_ la atatea drumuri cine il plateste?
Toata lumea actioneaza pompieristic in Romania. Directorasul spitalului numit politic se vaita dar uita ca este OBLIGAT impreuna cu tot personalul sa aplice normele PSI si sa intervina in prima faza. In mod sigur el si tutele din spital nu fac diferenta intre un exctinctor cu spuma sau unul cu praf pentru tablourile electrice! Cat despre sursele Tion, analfabeti declara “pompierii au decis să meargă din trei în trei ore la spital pentru a verifica instalația electrică” Pompierii sting incendii, electricianul spitalului trebuie sa verifice instalatia electrica tovarasul Oancea. Sau electricianul este fost barman ramas somer :))
-
Personalul din spital e suprasolicitat. Medicii si asistentele nu sunt electricieni. Ei se ocupa de actul meducal. Sau ai ramas la conceptul”omul nou”al lui Ceausescu, care era bun la toate. Daca ai avea un parinte sau un copil bolnav, nu neaparat de Covid, internat la terapie intensiva, ai mai fi atat de relaxat? Ai mai vorbi fara sa gandestu? Directirul spitalului are tiate motivele sa fie ingrijorat. El nu se joaca cu vietile oamenilor, el a depus un juramant si se straduieste sa-l respecte.
Haideti sa punem un politai la fiecare banca sau case de pariuri sa nu fie jefuite.
Decat sa ai grija cu instalatalatiile si echipamentele si cu procedurile pt prevenirea si stingerea incendiilor, mai nine ti blocata o masina de pompieri 24/24. Vai de capul nostru cu asa manager de spital.
defapt masina este acolo pentru a proteja seful ISU care este internat acolo, de atunci este masina aparuta acolo, nu este pentru cetatenii de rand, cand dispare seful de acolo dispare si echipajul cu masina