Un timișean în vârstă de 72 de ani din Recaș, care se pregătea să pună la afumat câteva bucăți de slănină, și-a găsit sfârșitul vineri seara.
Pensionarul avea probleme de sănătate, i s-a făcut rău și a căzut cu fața în afumătoare. Era singur acasă și a fost descoperit abia după câteva ore de cumnatul său, care îi este și vecin. Văzând lumina aprinsă în afumătoare, cumnatul victimei a mers să vadă ce se întâmplă și l-a găsit pe bărbatul de 72 de ani fără suflare, parțial carbonizat în afumătoare.
A încercat să-l scoată de acolo, dar s-a ars la mâini.
„Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz”, au declarat pentru Tion reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
Trimite articolul
XEra Pfizerat omul?
-
Ție ți-ar trebui vreo 3 doze. Poate îți mai crește creierul.
-
Triplu.
-
Pfizerat, nepfizerat, el era OM. Tu se pare că nu ești, dacă îți arde de comentarii de genul ăsta la un articol despre moartea lui.
E trist, imi pre rau pentru el dar as vrea sa spun ceva, sper ca nu va supar prea tare ca nu asta e intentia(de data asta). Probabil a facut infarct sau s-a intoxicat destul de repede cu fumul de acolo, nu cred ca a avut o moarte chinuitoare. Banatan la casa lui, cu sonc si clisa in afumatoare. Nu a fost cel mai rau mod de a muri. Decat la bloc, cu parizer si cancer care sa-l mance de viu in ani de zile si eu prefer sa ma duc dupa o vizita la afumatoarea proprie. Sa se odihneasca in liniste!
-
Daca asa s-a intamplat, cred ca zisesi bine. Dumnezeu sa-l ierte.
-
Poate ăla s-a ars la mâini cum l-am ținut presat acolo pe jar până nu a mai mișcat…
-
Adevarat, dar eu te asteptam de fapt pe tine, nu dispera, te vad in curind 🙂
-
-