Un tânăr de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiștii Secției 4, fiind suspectat că a provocat intenționat un incident rutier, pe fondul unui comportament agresiv în trafic. Acesta este cercetat pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul a avut loc în data de 7 aprilie, pe strada Lt. Ovidiu Balea din municipiu. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 37 de ani a reclamat faptul că, în timp ce conducea regulamentar, a fost urmărit și lovit intenționat de mai multe ori de un alt autoturism.
În urma acestor manevre periculoase, victima a fost împinsă în afara carosabilului.
După o săptămână de investigații, polițiștii au reușit să-l identifice pe presupusul agresor. Acesta a fost depistat în Timișoara în dimineața zilei de 14 aprilie, în jurul orei 11 și condus la sediul Secției 4 pentru audieri.
Autoritățile au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările.
UPDATE. Tânărul, arestat preventiv pentru 30 de zile
Potrivit polițiștilor, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de tânărul de 26 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!