Astfel, sâmbătă, în jurul orei 14:20, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au oprit pentru control, pe raza localității Racovița, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Întrucât respirația îi mirosea puternic a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mostrele biologice recoltate vor fi înaintate la Institutul de Medicină Legală, iar în funcție de rezultat, se vor dispune măsurile legale.
Timișeanul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Tot sâmbătă, 31 august, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au oprit pentru control, pe strada Timișorii, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. Verificările efectuate de către polițiști în bazele de date au scos la iveală faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
I-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!