Bărbatul de 50 de ani a fost depistat marți, în jurul orei 23, pe strada Islaz din Timișoara. Se afla la volanul unui autoturism în momentul în care a fost oprit de polițiști pentru control.
Oamenii legii au simțit că miroase a alcool și l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul aparatului a fost de 0.80 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat, iar în timpul verificărilor oamenii legii au aflat că șoferul nu are nici permis de conducere.
„Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deșine permis de conducere”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Bărbatul de 50 de ani s-a ales acum cu dosar penal pentru că a urcat băut la volan, dar și fără permis de conducere.
Trimite articolul
XDaca nu poseda permis de conducere nu il puteti numi Șofer
doar cei cu permis sunt Șoferii