Vineri dimineață, în jurul orei 3, polițiștii Secției 4 Rurală Peciu Nou au oprit în localitatea Șag, din Timiș, un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 28 de ani.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie a autoturismului are termenul de valabilitate expirat.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun cei de la IPJ Timiș.
Conform procedurii, polițiștii au deschis un dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!