Primul dintre șoferi, în vârstă de 44 de ani, a fost prins în urma unui control desfășurat pe Calea Șagului din Timișoara. Polițiștii l-au oprit pentru verificări și au simțit miros de alcool.
„La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 18:15, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe strada Calea Șagului din Timișoara, un autovehicul condus de un bărbat de 44 de ani, care se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Al doilea șofer, în vârstă de 40 de ani, a fost prins tot în Calea Șagului din Timișoara, miercuri dimineață în jurul orei 4:30.
„La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 4:25, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe strada Calea Șagului din Timișoara, un autovehicul condus de un bărbat de 40 de ani, care se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat”, povestesc polițiștii.
Ambii șoferi au fost duși la spital pentru recoltarea de probe biologice și s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.
Tot cu dosar penal s-a ales și o femeie de 35 de ani, marți, la Stamora Germană, județul Timiș. Ea este cercetată penal după ce a fost prinsă la volanul unei mașini neînmatriculate.
„La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 15:40, polițiștii Secției 8 Rurale Deta au oprit pentru control în localitatea Stamora Germană din județul Timiș, un autovehicul condus de o femeie de 35 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autovehiculul nu este înmatriculat”, transmit polițiștii.
Trimite articolul
XNu mai poate bea omu’ 5-6 beri, hop militia pe el!!!!