Vineri, între orele 18:30 și 20:30, ar fi trebuit să aibă loc un eveniment spontan în parcarea centrului comercial de pe Calea Stan Vidrighin din Timișoara.
Participanții intenționau să tureze în mod excesiv motoarele autovehiculelor și să facă drifturi.
Însă polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au aflat și au organizat o acțiune în sistem integrat împreună cu reprezentații R.A.R Timiș. Astfel, au descurajat tulburarea ordinii și siguranței publice.
Polițiștii au controlat 51 de autovehicule și au legitimat 64 de persoane, aplicând 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.2915 lei.
Dintre acestea, 36 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere și alte șase sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Au fost reținute două permise de conducere, iar ca urmare a deficiențelor tehnice constatate, au fost retrase șase certificate de înmatriculare.
„În perioada desfășurării activității nu au fost înregistrate evenimente cu impact negativ, participanții fiind dispersați”, a transmis IPJ Timiș.
Trimite articolul
XSunt un sustinator al mobilitatii, nicidecum a restrictiilor. Dar pe acesti sobolani i-as pune la plata unor amenzi colosale, sa-si faca rate sa le plateasca. Plus confiscarea si casarea masinilor, mai ales ca acestea sunt in general niste rable “tunate” pentru deranj. Da, vreau drumuri, da vreau autostrazi, da VREAU parcari civilizate si indestulatoare, da vreau infrastructura rutiera, vreau toate acestea, dar nu vreau dobitoci ce deranjeaza lumea si polueaza efectiv in zadar si fara nici un folos.
-
+1
-
Sunt de acord cu tine in mare parte, dar te rog sa iti stergi spumele de la gura si sa faci un antirabic. Averea astora e cei 50 lei din rezervor si ti vrei sa ii si amendeze de nu mai știu de ei? Haha
-
Daca n-ai fi analfabet functional ai fi observat ca a scris “sa-si faca rate” iar tu aberezi cu 50 lei!
Da, se poate! Cine nu are bani sa plateasca amenda NEFORTATA (ca in tenis) face munca fortata pana la echivalent!
Uite asa se mai reduce numarul tampitilor! -
E clar, esti cel putin un aplaudac de pe margini, daca nu chiar unul dintre prapaditii aia. Pe de alta parte cred ca tu esti cel ce “spumega”. 🤣🤣🤣
-
Sustinem acest de mers dar ar trebui dublat si de verificari nocturne pentru ca iar vine vara si incep motociclistii si nu numai, sa faca din tm hungaroring
cam exagerat, in general la aceste intalniri la kfc majoritatea masinilor sunt nemodificate, nu se tin drifturi sau motoare turate in mod excesiv din contra nu se sustine asaceva, fiind zona industriala nu e deraj asa de mare
-
Hai în zona Lipovei-Aradului să auzi ce e pe acolo! Aceeași treabă e și cu motocicletele în oraș: le turează doar pentru zgomot. Multe din ele nu fac “natural” zgomot exagerat, dar depinde cum le conduci!
-
Eh, asta cu “asa mare” nu prea e valida. E suficient sa deranjezi pe 1 om. Cert e ca talonul nu pt deranj le-a fost luat ci pt neconformitati.
-
Nu e deranj asa de mare, dar tot e deranj. Sa mergi tu sa stau cu urechea lipit de teava lor de esapament si dupa sa comentezi pe aici
Cum sa fie un eveniment spontan de care afla politia dinainte? Deci politia stie ca mie mi se va face pofta de facut gogosi peste 5 ore? Ala nu mai e eveniment spontan, e unul organizat. Ilegal, dar organizat. Si anuntat , ca altfel nu aflau politistii de el.
-
Super ,trebuia confiscat talonul,pe cand urmeaza motociclistii ?
Pe mine nu m-ați prins. Hahaha!! Am fugit de cum am auzit goarna poliției !!
Era unul de Olt facut pachet intr-un TIR la intrarea spre parcarea in discutie. Nu a mai ajuns la eveniment, din pacate …
Eram mirat ca azi n -am mai auzit nici un moto poluator fonic prin oras,cred ca stau cuminti ,sper sa urmeze ei.
Uite burdihanii interlopi ai lui Lae pe unde se dau cu tigaile, ptiu.
uite cum nu ne lasa sa ne simtem si noi bine noi care iubim masinile si nu bem si nu ne drogam si ncii alelaea alea ce abuz ordinar rusine la statu roman