Primul dinte șoferi, în vârstă de 29 de ani, a fost depistat pe strada Liniștei din Timișoara, în 9 mai. Se afla la volanul unui autoturism și a fost oprit pentru un control. Mirosea puternic a alcool, iar polițiștii l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul aparatului a fost de 1,00 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat, iar tânărul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Cel de-al doilea bărbat a fost depistat tot în 9 mai de polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Jebel în timp ce conducea un moped prin localitate. Bărbatul în vârstă de 32 de ani mirosea puternic a alcool, iar în momentul în care a suflat în etilotest aparatul a indicat o valoare de 1.32 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.
Cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat în 8 mai pe strada Ciprian Porumbescu din Timișoara. Se afla la volanul unui autoturism în momentul în care a fost oprit pentru control și mirosea puternic a alcool. Polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, ar rezultatul aparatului a fost de 1,09 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.
Toți cei trei bărbați au fost duși la spital pentru recoltarea de probe biologice și s-au ales acum cu dosare penale pentru că au condus sub influența alcoolului.
Trimite articolul
XPrimul sofer a fost depistat in 9 mai, iar al treilea in 8 mai? Deci vine 1 mai, si iesim la iarba verde !Uraaaaaaaaaaaaa !
-
Nu putem ieși la 1 mai că de la 15 mai începe ordonanța militară!