Vineri, 12 aprilie, în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost notificați de către medicul de gardă al unei unități medicale cu privire la faptul că un băiat în vârstă de 14 ani a fost adus pentru îngrijiri medicale în urma unui incident.
Adolescentul ar fi fost acroșat de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din Timișoara, ulterior șoferul autoturismului părăsind locului faptei. Băiatul s-a ales cu o mână ruptă și mai multe zgârieturi.
„În urma investigațiilor efectuate, în 13 aprilie, polițiștii Biroului Rutier au reușit identificarea autoturismului implicat în accident, la volanul căruia se afla o femeie, în vârstă de 23 de ani, din Târgu Jiu, bănuită de comiterea faptei.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că în data de 12 aprilie, tânăra, în vârstă de 23 de ani, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, au transmis, luni seara, reprezentanții IPJ Timiș.
Astfel, în 15 aprilie, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locul accidentului și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Trimite articolul
XSă vezi cum sar imediat bănățenii misogini
-
Cred ca se desc.urcau si fara indemnul tau…
-
Ai spus tu tot. Talentată de 23 ani din Tg Jiu cu permisul deja suspendat. Restul se subînțelege
-
Macar o prinsera si-o introdusera in arest…
Săraca tuta! Poate cu arestul o mai “scutură ” putin dar, ma tem ca e prea târziu pt a o readuce pe drumul cel bun!
Luat permisul si interzis dreptul de a mai conduce vreodata!
Din Targu Jiu? Ma mir..
-
Pai de ce? Nu mai exista sau s-a mutat orasul la 10mii km de noi?
-
Nu. Au s-au mutat printre noi.
-
Chiar din Targu Jiu? Nu cred….
Ce facusi, nana…
Deci pentru fuga de la locul accidentului se da de inceput 24 de ore de arest, dar probabil e nepoata cuiva 🥲 De aia toti drogatii omoara oameni nevinovati si sunt in libertate
-
este doar prima retinere, practic primul pas din multi altii. Adevarul e ca nu trebuie neaparat sa infundam puscariile cu o fata de 23 de ani care a rupt o mana, chiar si cu permisul suspendat. Primeste probabil cu suspendare, apoi are cazier si bine-i si asa. Mai ales daca este prima condamnare.
“o femeie, în vârstă de 23 de ani, din Târgu Jiu”care “avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”. Mai e ceva de adaugat? 🤣🤣🤣 Astet oltenasii frustrati, cu comentarii la adresa banatenilor “agevarati”. 🤣🤣🤣
-
Accepti un comentariu si de la un “oltenas” nefrustrat dar scarbit de “civilizatia” ta?
Esti xenofob. Nu stiu cat de “agevarat” esti dar iti dai in petec cu xenofobia la absolut orice stire cu olteni sau cu romi. Asa ca cezi cu frustrarile alea, poate sunt la tine? Ca inca nu ne-ai zis o statistica cu care din ce regiune face accidente rutiere, comite diverse infractiuni… Dar cand vei veni cu acea statistica, iti voi zice ca esti si nazist.😱 Cam asta despre “civilizatia” “agevaratilor”. Ai sef oltean sau care e explicatia la tine? Ti-a ras in nas o olteanca? Ai preluat din familie frustrari? Sau…?
-
🤣🤣🤣 Ai aparut in mai putin de doua ceasuri. Dar mi-a placut asocierea ta, dintre voi si tzigani. Oare de unde? 🤣🤣🤣 Daca ma gandesc bine poate aveti ceva afinitati. Si inca ceva, daca tot esti scarbit de Banat, te poti repatria, mai “xeno”.
-
La cati politisti din Tg Jiu sunt in Timisoara….99% sanse sa scape cu o amenda pt. centura 🙂
-
Unu la mana, deja au facut prima parte, deci 0% sanse de scapare. Doi la mana, de aici incolo, nu ei o judeca.
-
Da, dar pot oricand sa-i rezolve un viciu de procedura care sa justifice incetarea urmaririi penale. Multi politai completeaza procesele verbale cu acelasi talent cu care sofeaza femeile cu permisul suspendat.
-
partea bune e ca s-a ajuns prea departe incat sa mai ascunda asa usor sub pres (dupa ce a intervenit si presa). Clar, daca are pilele necesare, poate se mai schimba ceva pe ascuns dar asa, niciun sef de politie sau procuror nu isi risca pozitiile pentru o tantalaie care a rupt mana unui biciclist. Mai ales cand putina puscarie cu suspendare e maximul posibil, probabil.
-
-
Trei la mana, xenofobia e xenofobie, n-are treaba cu logica, cu civilizatia, cu bunul simt, cu comentariile decente…
-
daca a provocat un accident avand permisul suspendat, un 6 luni dupa gratii ar fi de bun gust
Daca atata minte are, incat dupa ce accidenteaza un copil, ea pleaca, ar trebui legata de gat si tarata dupa masina…