Ștafeta Veteranilor este deja o tradiție și se află la a opta ediție. Militarii Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Decebal vor organiza, vineri, 22 octombrie, de la ora 10, o ceremonie militară cu depunere de flori la Monumentul Ostașului Necunoscut, cu prilejul plecării din Garnizoana Timișoara a participanților la ștafetă.
„Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Cei ce iau parte la ștafetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să existăm și rememorează imaginea străbunicilor și bunicilor noștri care au luptat pentru această țară și care sunt, acum parte din ea”, transmit reprezentanții Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Decebal.
Ștafeta Veteranilor este organizată de voluntari cu sprijinul MAI și se încadrează în manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române, sărbătorită în 25 octombrie.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XSunt cam tineri “veteranii” aia!
Magarilor! Profitorilor! Lenesilor! Coruptilor!
Renuntati la pensia speciala si angajati-va in privat, daca va ia cineva!
HUO!