Primii dintre călătorii clandestini, trei afgani, au fost prinși de polițiștii în Jimbolia. Oamenii legii i-au văzut când erau la 150 metri de granița cu Serbia și încercau să treacă ilegal frontiera.
„Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Afganistan, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, toți intrați legal pe teritoriul României, cu viză pentru angajare. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei”, transmit polițiștii de frontieră.
Tot în weekend, polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare și colegii lor de la Lunga au prins doi marocani și un pakistanezi care încercau să treacă granița tot în Serbia. Ei au intrat legal în România și sunt deținători de viză însă doreau să ajungă ilegal în vestul Europei.
Toți cei șase străini s-au ales acum cu dosare penale pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Trimite articolul
XSa sara timisorenii, ca le invadeaza imigrantii orasul civilizat :))) Nimeni nu ramane pe aici, toti sunt in trecere, la ce ofera orasul, nu va temeti! Daca ramane unul in urma, sigur ii sparge militia locala telefonul…
-
Asa…in afara de pelagra olteneasca…aia tot vine…si nu mai pleaca….
“Toți cei șase intraseră ilegal în România, cu vize” – ilegal in Romania cu vize unde? Mai toti cu ochelari intunecati, ca’i orbeste lumina norilor. Parca’s de la formatia de prog metal Distorted Harmony din Israel, care a fost si la Artmania.
Intrasera ilegal in România, cu vize ????))))) cum se poate ?
Si de ce nu ii lasa sa plece ? Eu nu inteleg , daca vor sa iese, da-le drumul.