Cei doi au fost prinși sâmbătă dimineață, în jurul orei 1, în Vama Cenad, în județul Timiș. S-au prezentat pentru formalități la frontieră, pe sensul de ieșire din țară, ca pasageri într-un autoturism.
„În data de 26.08.2023, în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – jud. Timiș, s-au prezentat pe sensul de ieșire din România, doi cetățeni români în vârstă de 24 și respectiv 44 de ani, călătorind ca pasageri într-un autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele celor doi au fost emise, de către autoritățile din România, două mandate de aducere, ambii find suspecți pentru infracțiunea de furt”, spun polițiștii de frontieră.
Cei doi au fost predați polițiștilor din cadrul IPJ Timiș și IPJ Arad pentru continuarea procedurilor.
Trimite articolul
XErau bombardiere veniți în vacanta care asta face în toate lume.