Oamenii legii au acționat în perioada 19-22 octombrie pe toate drumurile din județ, dar și în localități. Au urmărit combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și au sancționat astfel sute de șoferi indisciplinați.
„Astfel, a fost întocmite 3 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 495 de sancţiuni contravenţionale, 156 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum, 52 pentru neutilizarea centurii de siguranţă și 123 de avertismente. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 24 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 29 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Astfel de acțiuni vor fi organizate și pe parcursul weekendului. Oamenii legii îi vor viza direct pe șoferii care circulă băuți sau drogați.
Trimite articolul
XDoar radare, cam la asta se rezumă poliția rutieră. În oraș nu vezi picior de polițist de la rutieră. 80% din parcările destinate persoanelor cu dizabilități sunt ocupate abuziv. Cât despre circulat prin oraș…
In codul rutier s a introdus purtatul de masca la volan?
Sau in Constituție?!