Numai în 2020, polițiștii locali din Timișoara au înregistrat aproape 1000 de sesizări legate de mașini abandonate pe domeniul public. Rablele au fost luate în evidență de oamenii legii, iar aceștia au trimis ulterior peste 1000 de sesizări proprietarilor pentru a-i convinge să le ridice din stradă.
Procedura este însă anevoioasă, iar mașinile pot fi ridicate numai prin dispoziția instanței, după ce proprietarii sunt notificați legal să îndepărteze mașinile de pe domeniul public.
Pe lângă sesizările înregistrate, care se vor afla în lucru, cel mai probabil, până anul viitor, în 2020, polițiștii locali din Timișoara au reușit să îndepărteze de pe domeniul public 778 de autovehicule abandonate de proprietari. În unele cazuri, aceștia din urmă au fost convinși să le ridice, însă în altele, fost urmată calea legală. Procedurile au fost demarate de oamenii legii încă din 2019, dar mașinile au fost ridicate abia după ce proprietarii au fost notificați ori amendați.
„Pe linie de auto abandonate sau fără stăpân s-au desfășurat următoarele activități:
- au fost înregistrate 902 (-161) sesizări, cu privire la 956 (-628) autovehicule
- au fost aplicate 1.070 (-80) de somații, conform Legii nr. 421/2002
- au fost întocmite 281 (+122) dispoziții de declarare a abandonului sau de trecere în proprietatea unității administrative-teritoriale
- au fost ridicate de pe domeniul public de către proprietari, în urma somațiilor aplicate, respectiv în urma dispozițiilor de declarare a abandonului 778 (-546) de autovehicule, fiind astfel eliberate noi locuri de parcare
- au fost aplicate 77 (+42) de sancțiuni contravenționale în valoare de 77.000 lei”, se arată în raportul Direcției Poliției Locale Timișoara pe anul 2020.
editor: Amalia Kui
Trimite articolul
XPonturi: parcarea din fața cimitirului din mehala și str neculuta. La prima ține un țăran dubite ca pe moșia lui tac-su,la al doilea un gheorghe face garaj de harburi pe domeniul public
Motociclete nu luati? Este una in spatele blocului 42 de pe Gheorghe Lazar de vreo 5 ani. Are numar de Arad. Probabil a fost furata si abandonata aici. Daca tot ajungeti in zona, la vreo 5 locuri de parcare de ea e si o rulota nemiscata de vreo 4 ani.
Pentru a curata orasul ar trebui periodic pozate toate parcarile!
-
Sa vezi ce airea e procedura. Tre sa sunu la politia locala sa iti dai toate datele si sa faci solicitare sa ridice masina care sta abandonata. Sincer te mai incurci daca masina e a unui nebun care tine butoiul cu varza in ea?
Dureaza cateva luni dar lucrurile se misca. Msi problematic e cu masinile cu numar din alt judet sau chiar din strainatate
-
“cateva luni dar lucrurile se misca” – mai bine ii dau foc la rabla si scap mai repede de problema daca ma deranjeaza asa tare.
Sute de rable au disparut…mii au mai ramas…