Tânărul de 23 de ani a fost identificat și prins de polițiști în 16 iunie. Oamenii legii îl urmăreau încă din octombrie 2018, când a încercat să fure prima dată. A mers atunci la o instalație de înaltă presiune a Transgaz, în localitatea Jena, și a încercat să fure de acolo mai mulți acumulatori și panouri fotovoltaice. A demontat totul și se pregătea să urce prada în mașină, însă nu avea habar că sistemele sunt conectate la o alarmă care i-a avertizat pe polițiști că ceva este în neregulă. Oamenii legii au plecat spre stația Transgaz, dar hoțul i-a văzut din depărtare și a reușit să scape.
A așteptat liniștit mai bine de un an, timp în care polițiștii încercau să îl identifice. Nu a renunțat la ideea de a fura și s-a întors la instalația Transgaz chiar în prima zi de Crăciun, în 2019. Nu știa nici atunci că bunurile pe care încearcă să le fure sunt conectate la alarmă, iar polițiștii sunt anunțați. Hoțul a văzut din nou echipajul de poliție de la depărtare, a abandonat bunurile și a sărit în mașină reușind să scape.
A fost identificat și prins în 16 iunie 2020, atunci când oamenii legii au obținut și reținerea lui pentru 24 de ore.
„La data de 16 iunie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 6 Rurale Găvojdia au identificat un tânăr 23 de ani, din municipiul Lugoj bănuit că la data de 26.10.2018 și la data 25.12.2019 ar fi încercat să sustragă acumulatori și panouri solare de la o instalație de gaz de pe raza localității Jena.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, cel în cauză fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Miercuri, tânărul de 23 de ani a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Trimite articolul
XTânăr frumos și liber, preferatul celor din PNL.
-
Inca o achizitie pentru frumosul nostru PensionariSiDetinuti, dupa un pic de timp la bulau, si o eliberare inainte de termen, va manca din painile impartite de PSD pentru voturi. Poate primeste si o lectie despre cum se fura in siguranta, sunt multi experti la noi la PSD.