Tânărul de 27 de ani a fost prins în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 3.30, la Timișoara. Circula pe Calea Aradului, iar polițiștii l-au oprit pentru control. Și-au dat seama imediat că a băut pentru că mirosea puternic a alcool.
„La data de 14.02.2023, în jurul orei 03:30, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Timişoara au oprit pentru control pe Calea Aradului din municipiu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice”, transmit polițiștii.
Tânărul s-a ales acum cu dosar penal, conform procedurilor, pentru conducere sub influența alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!