Șoferul, cetățean român, a intrat în vizorul polițiștilor în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul ce leagă Cruceniul de Grăniceri, în județul Timiș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pentru verificări de rutină și au observat în interior cinci indieni și un sirian. I-au dus pe toți la sediu pentru verificări.
„În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt patru cetăţeni din India și unul din Siria, cu vârste cuprinse între 20 şi 43 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde. Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 55 ani, a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei şase cetăţeni străini să ajungă în municipiul Timişoara”, transmit polițiștii de frontieră.
Oamenii legii îi cercetează penal acum pe migranți pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar pe șofer pentru de trafic de migranți. Conducătorul auto a fost și plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!