Transportul a fost interceptat luni în jurul orei 18, la ieșire din localitatea timișeană Giarmata. Polițiștii de frontieră au oprit în trafic un microbuz condus de un cetățean sârb în vârstă de 42 de ani care transporta 11 bărbați, trei femei și trei copii minori.
Nu își justificau prezența în zonă, spun polițiștii, și au fost duși la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara pentru verificări.
„În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni sirieni, minorii cu vârste cuprinse între un an și şase ani iar adulţii între 20 şi 48 de ani. Şoferul autoutilitarei a declarat că urma să primească suma de 100 de euro de la fiecare, după ce îi lăsa în apropierea frontierei cu Ungaria, destinaţia finală a migranţilor fiind ţări din vestul Europei”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Cetățeanul sârb a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru infracțiunea de trafic de micranți. Cei 17 cetățeni sirieni sunt cercetați acum pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Trimite articolul
XSă-mi fie cu iertare dar sîntem un neam de idioți ! Ăștia trebuie opriți să intre în țară, nu să iasă. Ba chiar trebuia ca poliția de frontieră să le dea niște hărți ca să nu se rătăcească săracii și eventual cîte ceva de mîncare ca să aibă la drum și după aia să se spele Orban (Victor) pe cap cu ei ! Așa ce am făcut, îi ținem cu forța aici pe banii noștri și se spală pe cap cu ei Orban (Lucovid) !