O patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Moravița a oprit pentru verificări luni, 17 ianuarie, în jurul orei 12.45, un microbuz condus de un român, între localitățile Jamu Mare și Lățunaș. Autovehiculul era însoțit de un alt autoturism marca BMW, în care se aflau doi români, care au demarat în trombă la vederea echipajului poliției de frontieră. Și ei au fost opriți ulterior.
Oamenii legii au făcut verificări și au stabilit că pasagerii din microbuz sunt din Turcia și Afganistan, având vârste cuprinse între 19 și 60 de ani. S-a mai stabilit că celălalt autoturism oprit, în care se aflau doi români, avea rol de antemergător, intenționând să îi ajute pe cei 12 cetățeni străini, care doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranti pentru şoferul maşinii în care se aflau migranţii, respectiv complicitate la trafic de migranţi pentru ceilalţi doi cetăţeni români şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei doisprezece cetăţeni turci şi afgani.
Trimite articolul
Xcum intra astia in tara ? nu tot cei de la frontiera inchid un ochi ?
Jammu Kashmir
Sa u prostit si aia din jammu mare