Transportul de migranți a fost interceptat de polițiștii de frontieră miercuri, în Valcani, județul Timiș. Oamenii legii au amplasat un filtru în localitate, iar în timpul verificărilor au oprit un autoturism pentru control. Cel de la volan, un cetățean român, transporta patru turci care nu îli justificau prezența în zonă.
„Cei patru cetățeni străini și șoferul autoturismului au fost conduși la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză, patru bărbați, sunt din Turcia, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani. Aceștia au declarat că au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, cu intenția de a ajunge în vestul Europei, cu sprijinul cetățeanului român”, transmit polițiștii de frontieră.
Oamenii legii îi cercetează penal acum pe turci pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. De asemenea, cetățeanul român este cercetat penal pentru trafic de migranți. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Trimite articolul
XMasina trebuie confiscata iar romanul, trficantul de carne vie minimum 10 ani la munca fortata.
Iar se foiesc aia. Daca acum au mai prins doar 4, insamna atunci ca au scapat trei. Probabil cu celalalt rom^n care ii ajuta in acest sens.
Pestii mici, astia sunt pe cont propriu si nu au protectie. Dupa asa reusita musai sa intram in schengen.