Polițiștii din Făget au fost anunțați, sâmbătă spre duminică noaptea, că mai mulți ucraineni au nevoie de ajutor, la Margina, după ce mașina li s-a stricat. S-au deplasat la fața locului și au găsit 9 persoane, toți cetățeni ucraineni.
„Autovehiculul în cauză a fost tractat în parcarea Poliţiei Oraşului Făget în vederea remedierii cu operativitate a defecțiunii, iar persoanele în cauză au fost cazate la Centrul Biblic Fârdea, unde au beneficiat de condiții optime de cazare și li s-au asigurat 3 mese pe zi”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Mașina a fost reparată a doua zi, iar refugiații s-au pornit din nou la drum spre Germania.
Trimite articolul
XDe apreciat gestul, sper ca aceasta situatie nasoala sa mai trezeasca si in noi empatia si dorinta de a ne ajuta aproapele.
-
bine ca nu ti-au trezit empatia cand romanii din Ucraina erau trimis in fata rusilor… bine ca vedeti doar crimele unora, si vorbiti de empatie… Aflu cu stupoare ca multi nu stiu de atrocitatile din Donbass, copii ucisi… nada… rusine
Sunt perfect de acord sa ii ajutam pe ucraineni, să avem empatie de nota 10.
Dar hai sa avem empatie și față de românașii nostri. Dacă românașii păteau așa prima data își luau amenda că au sunat la 112 fara sa fie urgenta, apoi amenda că nu au 2 triunghiuri reflectorizante, apoi amenda că merg mai mulți de 5 in mașina, apoi erau lăsați în câmp, nu îi caza nimeni. Și eventual pe drum înainte de asta mai luau și o amendă de radar! Adică în loc de empatie de nota 10, ură de nota 10!
Hai sa ne îmbunăm, să schimbăm legile, să avem și noi dreptul sa sunam la 112 când ni se strica mașina, să beneficiem și noi de un transport și o cazare decontată de RCA, că și așa plătim tarife astronomice!
E deranjant ca cetatenii ucrainieni au parte de mai mult ajutor din partea autoritatilor romane(si nu numai) decat cetatenii romani.Zic si eu…
-
Este o situatie speciala. Au nevoie de mai mult ajutor si-l primesc. Probabil nici nu mai au casa la ora asta, sau este jefuita. Unii vor sa fie “samariteanul milostiv”, si altii, asa cum esti tu, ca levitul. Talharii sunt desigur rusii.
-
Ukrain este cea mai corupta tara din fostul bloc sovietic ..asta e motivul pentru care nu sunt in E.U pune mana si citeste sarakule
-
Stiu ca e situatie speciala si au nevoie de ajutor.As vrea ca autoritatile si concetatenii nostri sa fie asa saritori si cu noi restul.Nu am inteles referirea la “levit”.
-
Nu ai înțeles nimic! Nimeni nu zice sa ii ajutam pe ucraineni, dar sa ne ajutam și pe noi. Nu să scădem din empatia pentru ucraineni, dar să creștem muuult empatia pentru români!
-
Spre Germania ? De ce ?
-
Tie nu ti-e rusine?
Vrei sa spui ca esti chiar atata de tampit incat nu-ti dai seama de ce se duc spre Germania?
Dar din Romania de ce s-au dus sute de mii de oameni? Si fara sa fie razboi.
Esti un cancer al societatii, un sustinator al cotropitorilor rusi (indiferent daca din prostie, din ticalosie sau ambele). Si, din pacate, si la noi au existat astfel de tradatori pe vremea bunicilor nostri, cand, la randul nostru, am fost ocupati de rusi. Probabil esti un urmas al acelora.
Scarba si greata! -
Poate acolo au rude?
Un gest cu adevărat uman. Dincolo de toată mizeria vieții cotidiene mai există și fapte inimoase. Slavă României!
cum vi se pare 4000 de dolari mia de metri cubi de gaz metan?
-
Pot sa opresc gazul, pot sa-mi pun o soba, sa mai iau o haina pe mine, statul poate sa scvoata gazul din Marea Neagra, orice este mai bine decat sa ma prostituez pentru un gaz mai ieftin. Gazul asta de la rusi nu mai este incolor, a inceput sa fie rosu din cauza sangelui.
-
Foarte bine punctat.
-
Contractele sunt facute pe preturi mult mai mici, o cantitate foarte mica se importa la asa un pret, oricum romania e aproape independenta energetic.
-
zi sa mori tu ca asa e …pai de ce sa platesc eu pentru un razboi care nu e al meu…va voi vedea pe multi din voi maxim intr-o luna cersind gratuitati de la guvern asta daca nu va vor incorpora si veti da coltul pentru Ukraina
-
Platesti pentru ca acest razboi sa nu devina al tau.
-
Pe tine.
-
-
De fapt au vrut sa ajunga in Rusia, dar au gresit drumul. Ghinion. In tara noastra si autoturismele ucrainienilor se defecteaza. Trebuie impinse sau trase. Sa vedem UOMENII LEGII ajutand un bastinas cu “masina” defecta. Cine suporta costurile? Putin?
Pai nu mai avem tabere de refugiati in Romania? Astia se vor intoarce in ucraina dupa ce e gata razboiul, asa-i? ……. sic transit gloria mundi
-
Si daca nu se intorc este problema ta? Vor munci acolo unde se duc, este nevoie de mana de lucru, sigur nu vor fi asistati social.