Potrivit Aradon, tragedia a avut loc sâmbătă în satul Poienari, comuna Hălmagiu. La fața locului au fost solicitate echipaje de prim ajutor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a trimis la locul accidentului o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, a mai intervenit și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad.
„Sâmbătă, 7 mai, în jurul orei 12:45, pompierii militari ai Detașamentului Sebiș, au fost solicitați să intervină în localitatea Poienari, comuna Hălmagiu pentru a extrage o persoană peste care căzuse un utilaj agricol – tractor. Pentru misiune au fost mobilizate de urgență forțe și mijloace ale Detașamentului de Pompieri Sebiș – Secția Gurahonț: o autospecială cu modul de descarcerare, șapte subofițeri, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
Ajunși la fata locului, pompieri militari au extras victima – sex masculin, în vârstă de 41 de ani, în stare de inconștiență – de sub tractor, iar echipajul SMURD a început efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajul SMURD, victima nu prezenta semne compatibile cu viața și a fost declarată decedată de către medicul echipajului SAJ. Cercetările au fost preluate de organele abilitate”, au declarat reprezentanții ISU Arad.
Trimite articolul
XToți se cred experți în conducerea oricărui vehicul de la motocicleta la tractoare. Pentru prosti nu exista accidentele produse din deplasarea centrului de greutate, încărcarea necorespunzătoare, circulația pe diguri, sau utilizarea unor vehicule vechi fără sisteme de siguranta