În 12 octombrie, în jurul orei 18:30, poliţiştii au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, că, în timp ce se afla într-o benzinărie situată pe Calea Dorobanților, o persoană necunoscută ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public.
„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la audieri”, au transmis, luni, reprezentanții IPJ Timiș.
Pentru că și-a expus părțile intime în public, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. El a petrecut o zi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș.
Trimite articolul
XBine ca atunci cand isi scoate unul rama pentru doua secunde vine politia de urgenta, dar hotii care inca fura in tramvaie si sunt cunoscuti de tot orasul umbla linistiti si nimeni nu vine “de urgenta” sa ii bage la racoare
dap, trebuia sa zica ca de fapt el face o parada lgbtqia+
chiar, cum si-a justificat gestul?
si mizeria de benzinarie ca nu avea buda functionala?
Interesant ca daca sta una la terasa fara chiloti pe ea nu o reclama nimeni :)) sau pe plaja toples la strand nu mai zic