Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au organizat, luni, o acțiune privind prevenirea și combaterea braconajului cinegetic și nerespectarea armelor și munițiilor.
Astfel, în baza unor informații, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani din comuna Brestovăț, a fost identificată o armă de foc lungă, confecționată artizanal și cinci cartușe. Acestea erau deținute ilegal. Timișeanul nu era autorizat pentru a deține arme.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Trimite articolul
XMaaaMaaa, aia pare ca a fost facuta de bunicul prin anii ’50 la topitorie, lasata mosternire lu’ tata care la randul lui a lasa-o mostenire actualului proprietar care a investit intr-o luneta pe care a legat-o cu rafie de teava… la asta explodeaza aram si rmaane cartusul