Vineri dimineață, în jurul orei 10:25, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați că unei persoane i s-ar fi făcut rău și ar fi căzut la pământ pe strada Lacului din municipiul Timișoara.
Polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 71 de ani.
Echipajul medical prezent la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. Din nefericire, bărbatul nu a putut fi salvat.
Oamenii legii au deschis, conform procedurii, un dosar pentru ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Trimite articolul
XEu nu inteleg stirile astea. Care e scopul lor? Exista crime, violuri care nu apar in presa.
cica l-a combinat unu sa-i vanda un ceas ieftin, el valorand destul de mult, apoi si-a luat soc de paguba suferita