Sâmbătă, 4 mai, chiar înainte de Paști, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați că un bărbat din Giarmata Vii și-ar fi dat foc.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, care s-a autoincendiat în grădină din spatele casei.
Până la sosirea forțelor, incendiul a fost lichidat de către fiul și nepotul acestuia, ambii în vârstă de 17 ani.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuează verificări pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii acestui incident
Trimite articolul
XAșa da, după ce că e necăjit omul mai cercetati-l si penal!
Cauzele producerii acestui incident: ROMANIA! Viața de căine au unii că sa prospere alții!