Migranții au fost depistați sâmbătă dimineață, într-un microbuz, în Deta. Șoferul, cetățean român în vârstă de 20 de ani, a fost tras pe dreapta pentru control, iar în timpul verificărilor polițiștii de frontieră i-au văzut și pe cei 5. Oamenii legii i-au dus la sediul poliției de frontieră pentru verificări.
„În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni afgani, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 ani. Șoferul, cetățeanul român în vârstă de 20 de ani, a declarat că urma să primească 250 de euro ca să îi transporte pe cetățenii străini la Timișoara”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Oamenii legii fac acum cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul afganilor și pentru trafic de migranți în cazul șoferului.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!