Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Timiș au declarat pentru Tion că au avut o solicitare la numărul unic de urgențe 112 să transport la spital un bărbat care a căzut de pe viaductul aflat în apropiere de Direcția Generală a Finanțelor Timiș. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal.
„Pacientul a fost adus la Spitalul Municipal în comă, cu politraumatisme, a fost intubat, e stabil din punct de vedere al funcțiilor vitale, în prezent se află în investigații”, a declarat pentru Tion Ramona Gâdea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal din Timișoara.
Se pare că bătrânul ar fi suferit de depresie.
Polițiștii locali transmit că au fost sesizați prin apel 112 că un bărbat ar fi căzut de pe viaductul Căii Ferate, situate pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu Timișoara, pe portbagajul unei mașini aflate în mers, condusă de un bărbat în vârstă de 24 de ani. Bărbatul care a căzut are 67 de ani și a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cauzele producerii incidentului.
Trimite articolul
XA căzut sau s-a aruncat? Ca nu-i același lucru.
-
Raspunsul e in rezumat. Totusi, e strada Gheorghe Lazar, nu e Calea Sagului, unde, asa cum stii deja, bantuie un virus, iar oamenii sunt vaccinati cu Astra-Zeneca.
Meet John Doe – film din 1941 cu Gary Cooper. Imi aduc aminte de el la fiecare stire cu inaltimi
Traducere à la goagla…
“O să vorbesc despre noi – băieții obișnuiți, John Does. Dacă cineva ar trebui să te întrebe cum este John Doe obișnuit, nu i-ai putea spune pentru că e un milion și unul de lucruri. El este Mr. Big și Mr. Small, este simplu și înțelept, este în mod inerent cinstit, dar are o serie de furt în inimă. Rareori se apropie de un telefon public fără să-și bage degetul în fantă pentru a vedea dacă cineva a lăsat un nichel acolo. El este omul pentru care sunt scrise reclamele. El este tipul căruia toată lumea vinde lucruri. El este Joe Doakes, cel mai mare ticălos din lume și cea mai mare putere a lumii. Da domnule, da domnule, suntem o familie grozavă, John Does. Noi suntem cei blânzi care ar trebui să moștenească pământul. Ne vei găsi peste tot. Credem recoltele, săpăm minele, lucrăm la fabrici, ținem registrele, zburăm cu avioane și conducem autobuzele, iar când polițistul strigă: „Stai acolo,” se referă la noi – John Does. Existam de la inceputurile timpului. Am construit piramidele. L-am văzut pe Hristos răstignit, am tras vâslele pentru împărații romani, am navigat cu bărcile pentru Columb, ne-am retras de la Moscova cu Napoleon și am înghețat cu Washington la Valley Forge. Da, domnule, am fost acolo evitând cârligele stângi încă de înainte ca Istoria să înceapă să meargă. În lupta noastră pentru libertate, am lovit pânza de multe ori, dar mereu ne-am revenit pentru că noi suntem oamenii – și suntem duri. Au început să se vorbească mult despre oamenii liberi care se îndoaie, că nu putem accepta. Asta e o mulțime de hooey! Un popor liber poate învinge lumea în orice, de la război la ochiuri, dacă tragem cu toții în aceeași direcție. Știu că mulți dintre voi spuneți: „Ce pot face? Sunt doar un nimeni.. Eu nu contez. Ei bine, ai greșit. Micii punks au contat întotdeauna pentru că, pe termen lung, caracterul unei țări este suma totală a caracterului micilor ei punks. Dar trebuie să intrăm cu toții acolo și să lansăm. Nu putem câștiga vechiul joc cu mingea decât dacă avem muncă în echipă. Și aici intervine fiecare John Doe. Depinde de el să se întâlnească cu coechipierul său. Și colegul tău de echipă, prietenii mei, este tipul de lângă tine. Vecinul tău – este un tip teribil de important, tipul de alături. Vei avea nevoie de el și el va avea nevoie de tine, așa că caută-l. Dacă este bolnav, sună la el. Dacă îi este foame, hrănește-l. Dacă nu are un loc de muncă, găsește-i unul. Pentru cei mai mulți dintre voi, vecinul tău este un străin, un tip cu un câine care lătră și un gard înalt în jurul lui. Acum nu poți fi străin pentru niciun tip din propria ta echipă. Așa că dărâmați gardul care vă desparte. Dărâmați gardul și veți dărâma o mulțime de ură și prejudecăți. Dărâmați toate gardurile din țară și veți avea cu adevărat munca în echipă.”
etc …
-
Man, tu ai foarte mult timp liber
-
Asa sunt milionarii…ajunsi la independența financiara. Ce stim noi, popor de sclavi? Munca si copii. Si gata. Un concediu la greci. La asta ne rezumam. E bine si asa fiecare dupa posibilitati.
-
independenta financiara 😂🤣😂
eu merg la albanezi ca e inca mai ieftin. da’ nu in ksamil, ca e aglomerat si haos. in altele, sunt destule super faine si super ieftine. vezi si tu, ai net! pt familie zic ca e ok, da’ depinde si de preferintele familiei, si de varsta copiilor etc.
noi suntem mai pe “modestie” ca sa zic asa, la bani. totusi, poate ti-am dat o idee.#independenta financiara 🤣😂🤣😂
nu ma plang ca is altii vai steaua lor, da’ nici nu ma laud ca n-am cu ce/de ce. si prefer mai multa libertate in locul “mai multi bani”, minimul a ce consider eu decent, intelegi cum zic?ps. citesc si tastez foarte repede.
-
-
varsta. in timp se aduna “timpul liber”. depinde si ce faci in asa zisul timp liber, te uiti la “insula iubirii”, sau la ceva serial interminabil care nu zice nimic in multe episoade, sau la un film serios. sau citesti o carte. sau vb cu cineva mai destept ca tine daca ge baga in seama, despre ceva din domeniul lui. ai prins ideea, exemple ar fi multe.
-
-
Ti-ai luat concediu?
-
nu pot sa spun.
ps. asistatii social nu au concediu! 🤣😂🤣
pps: eu si in concediu lucrez!tot pe ruble🤣😂🤣
ppps: filmu’ l-am vaz’ foaaaarte demult, pe vremea lu’ ceasca.
pppps. sper sa fie ok pacientul, sa nu apara ceva. doamne ajuta!
-