Luni, 31 martie, în centrul Timișoarei, aproape de Prefectura Timiș, polițiști din cadrul Poliției Locale verificau mijloacele de transport în comun și unul dintre colegi a observat un bărbat care traversa strada pe culoarea roșie a semaforului. Acesta i-a cerut bărbatului să se legitimeze, iar bărbatul a devenit agresiv verbal și fizic.
Agentul, în timp ce încerca să îl încătușeze, a fost lovit de către bărbatul imobilizat cu un pumn în față. Agresorul, în vârstă de 45 de ani, a fost dus la Secția 1 Poliție.
Polițistul local a fost transportat la Spitalul Municipal și la IML, unde a primit două zile de spitalizare și cinci de îngrijiri medicale. Agentul a depus plângere pentru ultraj.
Procurorii au decis începerea urmării penale și l-au reținut pentru de 24 de ore pe agresor.
Trimite articolul
Xde cand au localii astfel de atributii? sa depuna si barbatul plangere pentru faptul ca nenea isi depaseste atributiile
-
Cauta atributiile politiei locale si gasesti la litera j
j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;Deci…
-
Multi traiti din ce se posteaza pe tiktok! Asa ajungeti sa faceti puscarie !
Si paznic la Lidl de era,tot trebuie sa te porti civilizat,mai ales cand stii ca ai incalcat legea !
Comunitarii-locali sunt singurii care ii mai vad patruland! -
@tm, te-ai gasit si tu sa dai din gura…pe Tik-Tok nu se gasesc atributiile politiei locale/litera j !!!
Georgilian suveranist?
HAHAHAHAHAHAHAHHAHAA asa ii trebuie
-
@gogu, sper ca te referi la needucatul care a “DEVENIT RECALCITRANT”….
Sa fie condamnat recalcitrantul minim 3 ani cu executare ….gunoi sudist
-
Zise Jean,nume de alteța regsla…
mda, pe langa parcarea aiurea mai nou angajatii primariei controleaza si traversatul strazii… si ne mai miram ca cer pensii speciale ca politistii adevarati
ma mir ca nu verifica temperatura din frigidere la restaurante si magazine, ca piedone…
2 zile de spitalizare pentru un pumn?!?Altii ajung in stare de inconstienta la spital si ii trimite acasa dupa cateva ore.
-
Depinde cine serveste si depinde cine incaseaza as zice
si-a bagat nasu-n pumn
De când gardienii pot legitima cetățenii?