Un bărbat de 62 de ani a fost depistat ieri, la orele amiezii, pe strada Victor Feneșiu din Făget. Era la volanul unui autoturism și mirosea a alcool în momentul în care a fost oprit pentru control.
„În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta (șoferul – n.r.) a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmit polițiștii timișeni.
Tot miercuri, pe DN59A, polițiștii din Jimbolia au tras pe dreapta un tânăr de 34 de ani. Nu avea carnet pentru nicio categorie de vehicule, iar acum s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XĂstora care conduc fără permis, s-ar impune amenda maxima, vreo 10.000 EUR, mașina confiscata și închisoare cu executare vreo 5 ani. Ca sa fie treaba clară. Oare cât o fi de greu ca Poliția sa propună actualizarea cadrului legal și a pedepselor ?
-
Parlamentarii ca Alina Gorghiu și Florin Coman, care fac ori votează legile transpartinice de partea infractorilor, ei se OPUN CA POLITIA SA POATĂ LUA MASURI MAI FERME.
Dar vad că presa superficiala cu jurnaliști de mucava nu vrea sa pună sub reflectoare aceasta cauzalitate -
De pe vremea PSDului trebuiau impuse astfel de sancțiuni….TEA PRINS CA AI CIRCULAT CU FERRARI CU 200 LA ORĂ….mașina confiscată…permisul suspendat 5 ani… și amenda 10.000euro….atunci s-ar liniștii toate beizadelele care omoară oameni nevinovați…dar parlamentarii sunt prea proști să aducă venituri la visteria statului și totodată să asigure siguranța pe șosele