Un accident rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri. În jurul orei 00:04, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 59 A, din județul Timiș, a avut loc un accident.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constat faptul că o persoană necunoscută a condus un autoturism pe DN 59 A, dinspre localitatea Săcălaz înspre localitatea Beregsău Mare, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un tractor, condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, care circula regulamentar.
Șoferul a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului.
Tractoristul a fost rănit și a ajuns la spital.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit depistarea și identificarea bărbatului bănuit de comiterea faptei în localitatea Beregsău Mare, respectiv un bărbat, în vârstă de 30 de ani. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 1,05 mg/l în aerul expirat. Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Astfel, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate în acest caz”, au transmis, miercuri, reprezentanții IPJ Timiș.
Șoferul în vârstă de 30 de ani s-a ales cu 24 de ore de arest pentru comiterea infracțiunilor de părăsire a locului accidentului, vătămare corporală din culpă, precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că tractorul condus de către bărbatul de 37 de ani figurează ca fiind neînmatriculat/ neînregistrat. Astfel, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Trimite articolul
XAm fugit că mă grăbeam acasă, că am uitat alea pe foc 🤣
tractoristul circula regulamentar un tractor neînmatriculat/neînregistrat…..
-
A circula regulamentar este sa circuli regulamentar si atunci cand esti pe bicicleta sau pieton !