Accidentul s-a produs luni după-masă, pe DN 6. Un tânăr, de 27 de ani, conducea o mașină dinspre Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile, spun polițiștii.
În urma evenimentului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Ca urmare a testării cu aparatul din dotare, acesta ar fi consumat substanțe psihoactive. În acest caz cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.
Conform procedurii, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Trimite articolul
XDa, masina aia pare foarte vinovata pentru accident.